Așezată la granița dintre Ardeal și Bucovina, stațiunea Bilbor este recunoscută pentru izvoarele minerale și pădurile aparent infinite de conifere.

Comuna Bilbor se distinge ca fiind cea mai bogată localitate din județul Harghita în ceea ce privește izvoarele de apă minerală – în administrarea comunei existând aproape 700 de izvoare. Calitativ, aceste izvoare minerale se aseamănă cu cele celebre de la Borsec.

Izvoarele minerale din Bilbor au devenit cunoscute, iar numele localității este asociat cu un important brand de apă minerală. În această zonă se regăsesc specii rare de plante, considerate monumente ale naturii, precum jneapanul, tisa, trestia de câmp, zambrul, cimbrisorul, garofita pitica sau bujorul de munte etc.

Pădurile aparent nesfârșite adăpostesc o varietate de animale, printre care se numără cocosul de mesteacăn, jderul, barza alba sau ursul brun. Bilborul are un potențial turistic semnificativ, beneficiind atât de calitatea aerului și renumele izvoarelor minerale, cât și de frumusețea și sălbăticia naturii din zonă. Având statutul de stațiune balneară, Bilbor oferă numeroase opțiuni de cazare, în special vile și pensiuni turistice moderne, cu confort sporit.

Dezvoltarea turismului în zonă este stimulată și de numeroasele obiective turistice ale localității, majoritatea fiind rezultatul generos al naturii. Toate acestea au condus la atragerea unui număr tot mai mare de turiști în căutarea liniștii și frumuseții Bilborului, alegând să se cazeze în ospitalierele căsuțe ridicate de localnici pentru a-și primi oaspeții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *