Conacul Bellu din Urlați, monument reprezentativ pentru arhitectura veche românească, este parte a unui complex arhitectonic ce datează de la jumătatea secolului al XIX-lea. Domeniul și conacul au aparținut celebrului colecționar de artă Alexandru Bellu (1850-1921), recunoscut în epocă ca un reputat artist-fotograf, numismat și om de cultură.

Muzeul adăpostește un patrimoniu mixt de artă plastică și decorativă, etnografie, coloane și capiteluri, chenare de uși și ferestre sculptate în piatră, cărți rare în ediții de lux, picturi din secolul al XIX-lea, faianță, mobilier stilistic din diverse epoci, artă orientală și extrem-orientală (vaze și stampe japoneze, vase de aramă, mobilier), icoane și arme din secolele XVIII-XIX. Mobilierul a aparținut aproape în totalitate familiei Bellu. Din colecția Bellu fac parte tablouri precum Portret de bărbat de Pavel Dincovici, Țarancă de Eugen Maximovici, Bătrân cerșetor de Theodor Aman, icoane, candelabre, sfesnice, stampe japoneze și vase orientale, statueta de bronz Venus din Milo (copie), un cap de copil din lut, precum și valoroase litografii realizate de Carol Papp de Szathmary.

Istoricul Conacului Bellu din Urlați:
Începând cu anul 1953, în clădirea respectivă a fost organizat un muzeu. Expoziția muzeală prezintă mobilier sculptat din lemn masiv, tablouri, icoane, arme, ceramică, porțelan, metal, artă orientală și o valoroasă bibliotecă. În anul 1926, familia Bellu a donat Academiei Române întreg complexul de clădiri aflat la Urlați, iar în 1953, complexul a intrat în patrimoniul muzeal.