Bușteni este o stațiune balneoclimaterică situată la o altitudine de 880 de metri, la poalele muntelui Caraiman. Aflată chiar la poalele munților Bucegi, Stațiunea Bușteni oferă priveliști spectaculoase și este cunoscută și sub numele de “Poarta Bucegilor”.
Poziționată strategic pentru accesul către munți, Bușteni oferă numeroase căi de urcare spre atracții deosebite precum Piatra Arsă, Jepii Mari, Jepii Mici, Caraiman (monument ridicat în memoria eroilor din Primul Război Mondial) și Costila. Cu ajutorul celui mai lung traseu de telecabină din țară, stațiunea facilitează legătura cu Platoul Bucegilor.
De asemenea, Bușteni dispune de pârtii de schi cu grade diferite de dificultate, adecvate atât pentru începători, cât și pentru cei mai experimentați în sporturile de iarnă.