Castelul Cantacuzino, situat în stațiunea montană Busteni de pe Valea Prahovei, este alcătuit din patru corpuri distincte: pavilionul central cu trei niveluri, pavilionul de servicii cu două niveluri, vila administrativă și capela. Interiorul castelului se distinge prin pictura ornamentala și figurativă, tamplaria sculptată, vitralii, balustrade sculptate în piatră, fier forjat sau lemn, plafoane casetate, pardoseli din dale de gresie decorativă și parchete cu intarsii.

Castelul este înconjurat de un parc vast, cu alei care duc spre mici grotă, cascade și fântâni arteziene. Sala de primire găzduiește o colecție de heraldică unică în România, formată din stemele tuturor familiilor boierești înrudite cu familia Cantacuzino, precum și picturi în mărime naturală ale strămoșilor Cantacuzinilor, realizate pe piele de Cordoba.

Bine de știut:
În 1927, soția printului a construit în apropiere o frumoasă bisericuță din lemn.

Istoricul Castelului Cantacuzino din Busteni:
Castelul este o construcție impunătoare ridicată în stil neobrâncovenesc în 1910 și a aparținut Prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino, un om extrem de bogat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *