Bojdeuca lui Ion Creangă este situată în localitatea Ticău, orașul Iași, reprezentând primul muzeu memorial literar din România și unul dintre cele 12 obiective care alcătuiesc Muzeul Literaturii Române Iași. Clădirea, construită înainte de 1850, a fost locuința scriitorului Ion Creangă între anii 1872 și 1889. Ea a fost restaurată în anii 1918, 1946, 1968, 1984-1986 și 1989.
În interiorul muzeului sunt expuse obiecte care au aparținut marelui scriitor, precum un ceas argintat, o lampă originală, o tabacheră de argint cu monograma, două icoane din secolul al XVIII-lea, mobilier din secolul al XIX-lea, colecția de documente originale Gheorghe Eminovici, bucovina de la începutul secolului al XIX-lea, carte manuscrisă Gheorghe Creangă, fotografii originale cu Ion Creangă, Constantin Creangă, rude și prieteni, colecția revistei Convorbiri Literare, cărți din biblioteca lui Ion Creangă cu autograf și obiecte care au făcut parte din colecția fostului muzeu Ion Creangă de la Mănăstirea Golia din Iași.
În această casă, Ion Creangă s-a cunoscut și s-a împrietenit cu Mihai Eminescu, iar aici a scris întreaga sa operă, inclusiv “Povestile”, “Povestirile” și “Amintiri din copilărie”. Bojdeuca, așa cum era numită de Ion Creangă, pare să fi coborât dintr-o poveste. În mod firesc, ea este păstrată astăzi așa cum arăta în perioada 1872-1889, o casă cu două încăperi mici, cu o prispa îndreptată spre nord, unde se află și ușa de intrare, și un cerdac cu deschidere generoasă spre orizontul dinspre răsărit, sprijinit de dealurile Ciric și Sorogari.
Bojdeuca are patru ferestre cu ochiuri sub forma de cruce, două de fiecare parte a ușii de la intrare. Acoperișul din draniță este însuflețit de două elemente simbolice: hornul de unde iese fumul și cahleata (sau lucarna), un fel de ochi fermecat prin care respiră această locuință ciudată.
Bine de știut: Bojdeuca Ion Creangă este cel mai vizitat muzeu din Iași și beneficiază de slujba a doi profesori de limba și literatura română, trei supraveghetori și o casieră.