Mănăstirea Hadămbu este o mănăstire ortodoxă situată în satul Schitu Hadămbului, comuna Mironeasa, la 30 de minute de municipiul Iași. Fondată în anul 1659 de către boierul grec Iani Hadămbul, ansamblul Mănăstirii Hadămbu a fost inclus în 2015 pe lista monumentelor istorice din județul Iași. Complexul cuprinde trei obiective principale: Biserica Nașterea Maicii Domnului, Turnul de intrare și Zidul de incintă.
Biserica și zidurile sale sunt construite din piatră, având o configurație similară cu cea a unei fortărețe, menită să ofere protecție împotriva năvălitorilor turci și tătari. Această structură fortificată reprezintă un exemplu reprezentativ al arhitecturii moldovenești din secolul al XVII-lea.
Mănăstirea Hadămbu a fost desființată de două ori de-a lungul istoriei. Prima dată în 1863, odată cu adoptarea legii de secularizare a averilor mănăstirești în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Călugării greci care trăiau aici de mai multe generații au fost obligați să părăsească locul. După 70 de ani de abandon, mănăstirea a fost reînființată în 1937, cu călugări români care au contribuit la restaurarea ei. Cu toate acestea, a fost din nou desființată în 1959, în urma Decretului nr. 410. Părăsită pentru a doua oară, Mănăstirea Hadămbu a fost redeschisă în 1990.