Muzeul Marinei Române se găsește în localitatea Mangalia, județul Constanța.

La muzeu sunt expuse obiecte tridimensionale, basoreliefuri, mulaje după documente epigrafice, monede, lucrări de grafică, precum și obiecte originale cu valoare istorică considerabilă, cum ar fi ancore, amfore romane, zeci de machete reproducând toate tipurile de nave existente în marina noastră militară și comercială, de la începuturile ei până în zilele noastre. În colecție se regăsesc, de asemenea, instrumente de navigație, documente și fotografii, armament alb și de foc, elice, lentile de faruri, drapele și pavilioane, tablouri, exponate de o deosebită valoare științifică și documentară.

Obiectele sunt prezentate pe parcursul a 30 de săli, cu o suprafață de 10.775 mp.

Bine de știut: În curtea din fața clădirii muzeale sunt expuse piese dintr-o impresionantă colecție de artilerie navală și antiaeriană, dominată de masivul tun care a aparținut artileriei de coastă.

Istoric Muzeul Marinei Române din Mangalia: Muzeul a fost deschis pe 3 august 1969, în fosta locație a Școlii Navale.

Obiective principale de vizitat la Muzeul Marinei Române: Muzeul Marinei Române din Mangalia are o colecție de navomodele, cu aproximativ 150 de machete de nave militare și civile din flota română, printre care bricul „Mircea”, crucișătorul „Elisabeta” (cu cea mai veche timonă, construit în Anglia în anul 1888), macheta navei de pasageri „Carol I” și a navei „Principesa Maria” și altele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *