Zimbria de la Bucșani reprezintă unul dintre cele mai atractive obiective turistice ale județului Dâmbovița, situată la o distanță relativ mică de orașul reședință de județ, Târgoviște, la mai puțin de 20 de kilometri. Această zimbrie se află la o altitudine de 248 de metri, nu foarte înaltă, dar oferind condiții optime pentru habitatul acestor animale.

Zimbria de la Bucșani este una dintre cele mai mari rezervații de zimbri din România, cu o suprafață de aproximativ 160 de hectare, unde aproximativ 37 de exemplare de zimbri se pot plimba, mânca și alerga. În prezent, rezervația își propune să ocrotească aceste animale aflate pe cale de dispariție în țară, fiind declarate animale protejate de lege.

Istoricul Zimbriei de la Bucșani datează din 1983, când a fost construită, primind inițial 16 zimbri donați de la rezervația de la Hațeg, rezervația Argeș, și din alte țări precum Bulgaria sau Polonia. Scopul principal al biologilor a fost să obișnuiască zimbrii cu noile condiții de mediu față de cele cu care erau obișnuiți.

Printre obiectivele principale de vizitat la Zimbria de la Bucșani se numără cei 37 de zimbri de dimensiuni considerabile, cu o lungime de aproape 3 metri și o greutate de aproximativ 1500 de kilograme, fiind considerați cei mai mari animale care trăiesc pe uscat în Europa.

Programul de vizitare al Zimbriei de la Bucșani este de Luni până Vineri, între 09:00-17:00, iar Sâmbătă-Duminică între 09:00-14:00, iar tariful de vizitare pentru adulți este de 6 lei.

În apropierea Zimbriei de la Bucșani, puteți vizita și Casa memorială Ion Luca Caragiale din localitatea cu același nume sau câmpul petrolier Moreni.

Pentru mai multe informații și contact:

  • Tel: 0245 235 054, 0720 814 933
  • Email: zimbrarianeagra@gmail.com
  • Web: www.zimbrarianeagra.ro
  • Adresa: Bucșani, Dâmbovița
  • Cum se ajunge: Pentru a ajunge la Zimbria de la Bucșani, urmați traseul București – Târgoviște – Comișani, un traseu scurt de aproximativ 100 de kilometri din capitala țării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *