Fiind al unsprezecelea ca înălțime din țară și cel mai înalt vârf montan al Munților Bucegi, Vârful Omu este admirat zilnic de mii de turiști care se aventura în astfel de drumeții montane.
Vârful Omu are o altitudine de 2507 metri și este situat în stațiunea Valea Prahovei. Creasta sa destul de abruptă poate fi observată atât din stațiunea Bușteni, cât și din Valea Ialomitei sau de pe Culoarul Branului. Aici se remarcă ramurile “potcoavei” ale Munților Bucegi. De la înălțimile sale izvorăște râul Ialomița. Flora masivului este bogată, cu predominanță a pădurilor de foioase și conifere, iar peisajul este completat de extinsele pajiști alpine. Fauna adăpostește specii rare precum cocosul de munte, capra neagră, acvila, dar și specii specifice regiunilor muntoase, cum ar fi ursul, caprioara, mistrețul și veverița.
Pentru a ajunge pe crestele sale cele mai înalte, trebuie să începeți traseul din stațiunea Bușteni, urmărind marcajele spre Gura Diham. Aici, puteți poposi la Cabana Diham pentru a vă reface forțele înaintea continuării traseului spre Cabana Mălăiești, urmând traseul Tache Ionescu. De la Cabana Mălăiești, veți putea ajunge la Vârful Omu în aproximativ trei-patru ore. Ajunși în vârf, veți putea admira Crucea de pe Caraiman și Babele. Deși este un traseu marcat, acesta nu este tocmai facil și necesită echipament specific pentru drumețiile montane de dificultate ridicată.
Bine de știut:
Pe parcursul călătoriei spre Vârful Omu, veți putea admira Pestera Ialomiței, Lacul Bolboci, Sfinxul, dar și Cheile Tătarului.
Cabana Omu, situată în apropiere, vă poate oferi cazare peste noapte, în limita locurilor disponibile.