Manastirea Dintr-un Lemn este situată la doar 25 de kilometri de orașul Ramnicu-Valcea, în comuna Francesti.

Legenda spune că un călugăr ar fi descoperit în scorbura unui stejar o icoană a Maicii Domnului. Auzind o voce care i-a șoptit să taie stejarul și să construiască o mănăstire din el, călugărul a dat curs chemării divine. O altă legendă relatează că un cioban numit Radu a visat icoana Maicii Domnului și, tăind stejarul, a găsit icoana. Din lemnul acestuia a fost zidită Manastirea Dintr-un Lemn, în acel loc considerat sacru, unde se înălța un falnic stejar.

Mănăstirea Dintr-un Lemn este construită din bârne groase, având o formă dreptunghiulară, cu o lungime de 13 metri și o lățime de 4 metri. Iconostasul, sculptat în lemn de tei în anul 1814, este considerat o adevărată capodoperă de artă. Interiorul mănăstirii adăpostește picturi pe lemn, care impresionează fiecare credincios ce pășește pragul acestui lăcaș sfânt.

Lângă Manastirea Dintr-un Lemn, a fost construită o biserică de zid ce păstrează aspecte și caracteristici arhitecturale din vremea domnitorului Matei Basarab, fiind edificată sub comanda acestuia.

Istoricul Manastirii Dintr-un Lemn din comuna Francesti:
Conform legendelor, mănăstirea a fost construită în secolul al XVI-lea, folosindu-se pentru construcție lemnul provenit de la un singur stejar.

Principalele obiective de vizitat la Manastirea Dintr-un Lemn:
În interiorul Bisericii de zid se află icoana Maicii Domnului care a stat la baza legendei zidirii Manastirii Dintr-un Lemn, fiind considerată de mulți un semn divin.

Mănăstirea Surpatele, cu hramul „Sfânta Treime”, se află pe Valea Otăsăului, la 3 km distanță de Mănăstirea Dintr-un Lemn. Numele îi vine de la satul în care este ctitorită, Surpatele, aflat în comuna Frăncești, județul Vâlcea.

Istoric Mănăstirea Surpatele din satul Surpatele:
A fost construită în secolul al XVI-lea de către logofătul Tudor Dragoescu, fratele său Stanciu și preotul Dumitru Bălașa. Este o construcție de lemn despre care nu se știe prea mult.
Între 1703-1706, Marica Brâncoveanu ridică biserica de zid care dăinuie și astăzi. Constantin Brâncoveanu donează o Evanghelie cu coperți placate cu argint poleit, pe care dăinuie înscrisul de donare cu semnătură marelui domn cărturar.
Biserica a fost repictată în anul 1815 de meșterul Gheorghe Gheronitie din Hurezi.
Lăcașul a fost vizitat în anul 1860 de către scriitorul Alexandru Odobescu, care a rămas profund impresionat de frumusețea lui.
Din cauza faptului că ajunge într-un grad mare de ruinare, dar și din cauza lipsei de fonduri, mănăstirea se închide în anul 1872, călugărițele mutându-se la Mănăstirea Dintr-un Lemn.
În 1927, Comisiunea Monumentelor Istorice restaurează întregul complex monahal, lucrare care se termină în anul 1935, amenajându-se și chilii pentru 17 maici.

Obiective principale de vizitat la Mănăstirea Surpatele:
Biserica mănăstirii se remarcă printr-o catapeteasmă sculptată și uși în stil Brâncovenesc. De asemenea, se mai remarcă printr-o iconografie deosebită.

În apropiere de Mănăstirea Surpatele mai puteți vizita următoarele obiective turistice:

  • Mănăstirea Dintr-un Lemn

Contact Mănăstirea Surpatele din satul Surpatele:
Tel: 0722 946 683, 0752 169 176

Web: www.arhiram.ro/manastiri/manastirea-surpatele

Adresa Mănăstirea Surpatele din satul Surpatele:
Localitate: satul Surpatele, comuna Frăncești, județul Vâlcea

Cum se ajunge la Mănăstirea Surpatele:
Pe lângă faptul că se găsește la 3 km de mănăstirea “Dintr-un Lemn”, un alt reper este Gara Găbeni, de unde mai aveți de parcurs 12 km până la Mănăstirea Surpatele.