Nu de puține ori, cei aflați în trecere pe litoralul Mării Negre observă cea mai impunătoare și semnificativă clădire a Constanței – Cazinoul. Cei care vin să-l viziteze pleacă cu impresii frumoase, fiind încântați atât de priveliștea pe care o oferă, cât și de trecutul său zdruncinător din istorie.
Cazinoul din Constanța a fost construit în anul 1909 după schițele arhitectului D. Renard și a fost inaugurat la un an după începerea construcției. Clădirea a fost amplasată pe ruinele unei construcții de lemn, care găzduia an de an spectacole de teatru, film sau muzică pentru turiștii constănțeni.
Inițial, construcția cazinoului avea pereți captușiți în interior, pe structura de paiantă, conținând o sală de dans, două săli de lectură și o terasă pe faleza Mării Negre. Deși este cea mai frumoasă construcție de pe litoral, cunoscută atât în țară, cât și în străinătate, Cazinoul din Constanța nu mai poate fi vizitat de public începând cu luna martie a anului 2009, fiind în proces de reconstrucție.
Bine de știut:
Cazinoul din Constanța a fost cedat unei firme care se ocupă de reconstrucție, contra unei rente anuale de 144.000 de euro. Lucrările de modernizare ale construcției îl vor transforma în ceva greu de asemănat cu imaginea pe care a avut-o vreodată.
Cum se ajunge la Cazinoul din Constanța:
Este situat foarte aproape de Portul Constanța, chiar pe malul Mării Negre.