Așa cum în regiunea Ardealului cunoaștem deja istoria Bisericii Negre, se pare că arhitecții s-au gândit să construiască exact opusul acesteia în Arad, prin construcția Bisericii Roșii. Biserica Roșie din Arad reprezintă un punct de atracție pentru miile de turiști ce tranzitează localitatea. Nu pot trece fără a-i admira frumusețea, măreția și, mai ales, farmecul exterior destul de aparte dat de caramida slefuită.
Arhitectura bisericii respectă stilul neogotic, iar materialele de construcție sunt piatra, betonul și multă, multă caramidă slefuită. Înălțimea Bisericii Roșii nu poate să nu se facă remarcată indiferent în ce zonă a orașului te-ai afla, turnul său fiind construit pe o înălțime de 46 de metri. De asemenea, nu poți trece pe lângă biserică fără să nu remarci vitraliile destul de înalte, construite în stil neogotic.
Cu toate că, în momentul finalizării lucrării, Biserica avea trei clopote de dimensiuni foarte mari, în greutate de 1590 kg, regimul din primul război mondial a ordonat distrugerea a două dintre ele pentru a se fabrica proiectile. Ceasurile turnului sunt alte elemente de arhitectură ale Bisericii Roșii care sunt remarcate cu multă ușurință de ochii turiștilor veniți în zonă pentru a le admira.
Bine de știut: Frecvent, Biserica Roșie găzduiește concerte de orgă în colaborare cu Filarmonica de Stat din Arad.
Istoric Biserica Roșie din Arad: Biserica Evanghelică din Arad, cunoscută de turiști drept Biserica Roșie, a fost construită în anul 1905, după schițele arhitectului Ludovick Szantay. Finalizarea lucrărilor a durat circa un an de la aprobarea proiectului de către autoritățile locale.
Principalele obiective de vizitat la Biserica Roșie includ în altar pictura deja celebră “Rugăciunea lui Isus în grădina Ghetsimani”, executată de I. Umlauf în anul 1848.