Cunoscută și sub denumirea de “Litoralul Ardealului,” Ocna Sibiului este o stațiune balneoclimaterică și turistică situată la 15 km de orașul Sibiu, într-o zonă înconjurată de păduri de stejar și cu un sol bogat în minereuri de sare.

La intrarea în oraș se află zona balneară cu complexul de tratament și 15 lacuri sărate formate pe locul fostelor saline surpate, unele dintre ele fiind declarate monumente ale naturii. Adâncimile mari ale lacurilor se datorează exploatărilor de sare de tip clopot, iar lacul Avram Iancu, cu o adâncime de 132,5 m, este considerat cel mai adânc lac de ocna din țară.

Printre principalii factori de cură ai stațiunii se numără apele sărate concentrate, namolul sapropelic, apele minerale din Izvorul Horea, și topoclimatul sedativ relaxant, cu efecte de tonificare asupra organismului uman. O atenție deosebită trebuie acordată curei cu apă sărată la Ocna Sibiului, într-o eră în care medicina își propune să prevină și apoi să vindece.

Stațiunea Ocna Sibiului este una dintre cele mai plăcute, însă prezintă un dezavantaj major, și anume funcționarea strict pe perioada verii. Este un mic sătuc modernizat, curat, populat cu cei mai calzi și primitori oaspeți. Te cucerește într-o clipă cu accentul și peisajul în care poți descoperi încă clădiri vechi de o sută de ani, păstrate în condiții excelente.

Motivul principal pentru care stațiunea Ocna Sibiului este recomandată este prezența celor 9 lacuri sărate și tratamentele pentru fertilitate, cunoscute de foarte puține persoane. Este locul perfect atât pentru cei care vor să se vindece, cât și pentru cei care doresc doar o pauză, să se relaxeze în piscinele exterioare, jacuzzi sau pe terenurile de tenis.

Tratamente oferite: Hidroterapie; Termoterapie; Ginecologie balneară; Kinetoterapie; Balneoterapie.

Zăcământul de sare a fost exploatat încă din timpul romanilor, iar continua exploatare a dus la formarea unor mari caverne subterane. Prin prăbușirea acestora, au luat naștere lacuri precum Horea, Closca, Crisan, Lacul fără fund, Avram Iancu, Ocnita, Sf. Ion, Brâncoveanu, Sf. Ignat și Austel.

În epoca romană, modul de exploatare a sarii avea un caracter sezonier, implicând asigurarea nevoilor generale ale statului pe durata unui întreg an calendaristic. Prin sarea sa, Dacia era cel puțin la fel de importantă pentru Imperiul Roman ca și pentru resursele sale de aur.

Romanii lucrau doar la suprafață, în gropi patrulatere, până la o adâncime de 12-15 m, de unde sarea putea fi extrasă ușor pe punți alunecoase și cu aparate simple de ridicat. După aceasta, o părăseau și începeau o altă exploatare.

În anul 1896, la Ocna Sibiului, era deschisă o singură ocna de sare, deservită de un crivac de suprafață, acționat de 8 cai. Ultima mină de sare de la Ocna Sibiului, Ocna Sf. Ignat, a fost închisă în anul 1931.