Muzeul de Artă Cluj-Napoca găzduiește un patrimoniu deosebit de valoros, care cuprinde opere de artă românească și universală. Situat în inima orașului, este apărat de o poartă mare din fier forjat și se înalță mândru în peisajul cultural al Clujului.
Intrarea în muzeu este impresionantă, iar pe măsură ce avansați în inima curții, veți fi copleșiți de arhitectura sa. Muzeul de Artă este deschis astăzi publicului datorită generozității prozatorului Virgil Cioflec, care a donat întreaga sa colecție de tablouri Universității din Cluj, contribuind astfel la fondarea viitoarei galerii de artă românească. Virgil Cioflec a fost un mare iubitor de artă, implicat în mișcarea artistică și a susținut cu pasiune pe cei doi prieteni ai săi, Luchian și Grigorescu, dedicându-le două monografii.
Astăzi, aceste opere de artă pot fi admirate în una dintre clădirile simbolice ale orașului, reprezentativă pentru arhitectura barocă a Transilvaniei. Vizionarea unei picturi mă face să mă simt mic în fața genialității. Lucrările pe pânză, cu detalii precise și matematice, îmi încântă privirea, mă inspiră și mă transportează în trecuturi îndepărtate.
Clujul a fost întotdeauna un centru cultural de importanță majoră, unde arta este apreciată și promovată. O dovadă a continuării acestui legat cultural este artistul Adrian Ghenie, absolvent al Universității de Arte din Cluj și unul dintre cei mai apreciați pictori români în viață.
Muzeul de Artă Cluj-Napoca servește și drept suport pentru noua generație de artiști, susținând creativitatea lor fără prejudecăți.
Istoricul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca arată că clădirea veche, datând din 1774 și fostă reședința contelui Bánnfy, guvernatorul Transilvaniei, găzduiește acum impresionante colecții semnate de artiști celebri precum Luchian, Grigorescu și Paciurea. Muzeul de Artă a fost înființat în 1951 și a adunat nu doar donațiile generoase ale avocatului și prozatorului Cioflec, ci și alte colecții mai vechi, provenind din fondurile Muzeului Ardelean, precum și achiziții ulterioare care au adăugat valoare colecțiilor muzeului.
În ceea ce privește obiectivele principale de vizitat la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, menționăm cele 31 de lucrări ale lui Nicolae Grigorescu, realizate în diverse etape ale vieții sale, și cele 18 capodopere ale lui Ștefan Luchian.
Muzeul de Arta Cluj-Napoca poate fi vizitat de miercuri până duminică în intervalul orar 10:00-17:00 (ultima intrare în spațiile expoziționale: 16:30).
Tarifele de intrare în muzeu sunt următoarele:
- Intrarea în expoziția permanentă costă 8 lei, cu tarife reduse de 75% pentru elevi și studenți, adulți cu handicap mediu și ușor, precum și pentru preșcolari (2 lei); tarife reduse de 50% pentru pensionari (4 lei) și tarife reduse de 25% pentru grupuri de minim 10 persoane (6 lei).
- Intrarea în expozițiile temporare costă 6 lei, cu aceleași reduceri aplicate pentru diverse categorii de vizitatori.
- Intrarea în 3 expoziții la alegere, inclusiv expoziția permanentă, costă 15 lei, cu tarife reduse aplicate similar.
În apropiere de Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, puteți vizita și alte obiective turistice interesante, precum Muzeul de Farmacie, Biserica Evanghelică, Ruinele Romane din Piața Unirii, Monumentul Memorandiștilor și Muzeul Etnografic al Transilvaniei.
Muzeul de Artă Cluj-Napoca
Piaţa Unirii nr. 30, cod 400098
Tel/fax: 0264 – 596952, 596953; 0753066791
E-mail: contact@macluj.ro; info.muzeu@macluj.ro
Secretariat: Viorica Tomoș
Tel: 0753 066 791
Adresa Muzeul de Artă din Cluj-Napoca
Localitate: Cluj Napoca
Strada: Piața Unirii nr. 30