Cine nu cunoaște astăzi Mocănița? Ori de câte ori avem ocazia să ajungem în Maramureșul Istoric, este aproape sigur că vom admira întreaga Vale a Vaserului cu acest minunat tren cu abur, care deține o istorie cu adevărat fascinantă.
Astăzi, Mocănița ne încântă pe toți, iar zgomotul său în traseul împădurit ne aduce aminte de tot ceea ce a fost odată. Aburul, mult abur, ar putea spune majoritatea dintre noi, iar acest lucru devine o încântare pentru cei mici, dar și pentru adulți deopotrivă. Și dacă astăzi Mocănița ne poartă pe cărări frumoase de munte, oferindu-ne peisaje care te lasă mut de uimire, odată ea deservind exploatările lemnului.
Construcția căii ferate pe Valea Vaserului marchează începutul unei noi perioade în exploatarea lemnului în această regiune. Primul tronson al căii ferate a fost inaugurat în data de 1 octombrie 1933, în prezența unor personalități importante ale vremii, precum Ministrul Agriculturii și Domeniilor. Acest eveniment semnala trecerea de la metodele mult prea tradiționale, cum ar fi plutăritul, la o nouă etapă – transportul mai ușor al lemnului folosind calea ferată.
Calea ferată de la Vișeu de Sus a fost supusă unor încercări grele și a fost martora celui de-al doilea Război Mondial. Atunci, la 11 ani diferență de la inaugurarea sa, în luna octombrie 1944, calea ferată construită cu multă sârguință a fost parțial distrusă de trupele germano-maghiare aflate în retragere. Refacerea căii ferate după război a dus la extinderea sa cu încă 14 km, dar și cu alte ramificații pe văile adiacente, precum Valea Novățului.
În anul 1961, când toate lucrările de construcție ale căii ferate au fost finalizate, calea ferată ce aparținea C.F.F Vișeu de Sus însuma o lungime totală de 79,095 km, dintre care linia magistrală avea 46,028 km, restul reprezentând ramificații, depozite și liniile de garare din stații. Trebuie menționat că calea ferată bifilară de la C.F.F a fost construită cu ecartament de doar 760 mm, specific regiunilor accidentate, astfel încât să poată urma cursul râului Vaser.
În 1961, transportul cu lemne era efectuat cu ajutorul a șapte locomotive cu abur pentru ecartament îngust și alte două locomotive pentru ecartament normal. Acestea au fost fabricate în Uzinele Reșița.
Astăzi, la C.F.F. Vișeu de Sus, se regăsesc unele dintre locomotivele de atunci, folosite exclusiv în scop turistic, bucurând astfel mii de turiști în fiecare an. Măriuța este cunoscută de mulți și este preferata turiștilor, fiind cea mai veche dintre ele. Ea a fost construită la fabrica Orenstein & Koppel din Berlin în 1910. Fabricată în Linz, Austria, în anul 1921, locomotiva Krauss este la fel de frumoasă (deocamdată această locomotivă este expusă în gară pentru a întâmpina vizitatorii și nu mai este folosită pe traseu, cu toate că încă este funcțională).
Exemplarele construite în Uzinele Reșița nu puteau lipsi nici ele, C.F.F. Vișeu de Sus având două exemplare bine conservate, Elveția și Bavaria, ambele construite în anul 1954. Cozia-2, cunoscută acum sub numele de CFF, o altă locomotivă cu abur, model Reșița datând din 1955, a fost preluată de CFF Vișeu de Sus pentru transportul de lemn încă din 1962. Tot din 1955 și tot model Reșița este și locomotiva Ioana, reprezentând una dintre cele mai folosite locomotive în cursele turistice pe Valea Vaserului. Una dintre ultimele modele de locomotive cu abur fabricate la Reghin în 1986 este Cozia-1, locomotivă ce își continuă activitatea neobosită încă din momentul construirii ei.
Și dacă locomotivele cu abur care au servit la transportul lemnului pe calea ferată au fost abandonate sau scoase din uz, încă din anii ’80-’90, aici, la Vișeu de Sus, pe ultima cale ferată forestieră activă din România, unele dintre ele au avut șansa să-și redescopere utilitatea, străbătând valea îngustă a Vaserului cu același entuziasm pe care l-au avut odinioară.
