Pestera Meziad este o peșteră mare, fiind una dintre primele peșteri amenajate și, pentru multă vreme, una dintre cele mai lungi peșteri din România. Situată în județul Bihor, pe Valea Meziadului, în regiunea sud-estică a Munților Pădurea Craiului și zona de vest a Munților Apuseni, Pestera Meziad are o lungime de 4.750 de metri.

Peștera se află la o altitudine de 297 de metri, iar gura de intrare are o înălțime de 16 metri și o lățime de 10 metri. Pestera are două niveluri de carstificare:

  1. Nivelul inferior, care însumează 1.542 de metri și se caracterizează prin spații neobișnuit de ample, având frecvent între 20-30 de metri lățime și 15-20 de metri înălțime. După circa 400 de metri, galeriile se îngustează brusc, nivelul inferior prelungindu-se prin două galerii greu accesibile, care, din această cauză, nu sunt incluse în sectorul turistic al pesterii.
  2. Nivelul superior, în lungime totală de 3.208 de metri, prezintă trei zone principale de racord cu galeria inferioară: Galeria descendenta, Galena de joncțiune și Gatul dracului. Suprapunerea celor două niveluri în regiunea Podului Natural creează un spectacol deosebit de impresionant, înălțimea totală a cavernamentului ajungând aici la 35 de metri.

Pestera oferă condiții prielnice pentru hibernarea liliecilor, în special cei din specia Miniopterus schreibersii, care formează o colonie destul de mare în Sala Liliecilor.

Istoric Peștera Meziad din Valea Meziadului: Declarată monument al naturii, peștera a fost cercetată intens. În 1921, a fost vizitată de o echipă de geologi avându-l în frunte pe renumitul speolog român Emil Racoviță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *