Nu mulți sunt cei care cunosc faptul că Mocănița de la Viseul de Sus reprezintă ultima cale forestieră cu abur, fiind unică în întreaga lume.
De când mă știu, mi-a plăcut să călătoresc cu trenul. Nu aș putea să spun exact de ce. Poate pentru că mă atrage felul cum acesta își urmează drumul agale pe linia de cale ferată sau poate pentru că mi se pare fascinant cum peisajele se desfășoară în fața ochilor mei asemenea unui diapozitiv.
În ceea ce privește Mocănița, recunosc că mi-am dorit de mult să o văd și să mă plimb cu ea. Întâlnirea cu acest tren cu totul special a fost extrem de plăcută. În primul rând, pentru că am făcut cunoștință cu istoria trenului care-i ducea în fiecare zi pe muncitori spre munte, pentru a se întoarce încărcat cu lemn. În al doilea rând, pentru că am avut parte de o experiență unică: am avut ocazia să admir frumusețea Văii Vaserului dintr-un vagon ce poartă parfumul unei epoci apuse.
Ultima cale ferată forestieră activă din Carpați
Ultima cale ferată forestieră din lume a devenit atât de celebră, încât până și turiștii străini au ajuns să-și dorească să viziteze România pentru a ajunge în Maramureș și pentru a se plimba cu Mocănița. Totul este captivant: atât traseul, pe parcursul căruia poți admira peisaje sălbatice, natura așa cum este ea, cât și calea ferată, ce pare să fie acolo de când lumea, precum și ecartamentul extrem de îngust, de doar 760 mm, construit după modelul austro-ungar. De asemenea, este foarte interesantă și povestea acestei căi ferate.
În aceste călătorii revigorante de primăvară, nu vor lipsi țuica, mica gustare și cafeaua. Ei bine, coloniștii vorbitori de limba germană au fost primii care au pătruns în pădurile virgine și au început lucrările la calea ferată în 1932. Deoarece aceasta urma cursul râului, iar raza curbelor trebuia să fie îngustă, au redus dimensiunea ecartamentului. Atunci când Mocănița cobora împovărată de lemn, avea libertate în deplasare, când devenea mult prea grăbită, viteza îi era strunită, iar când își pierdea din elan, era ajutată.
Din aprilie și până în noiembrie, Mocănița parcurge drumul de la Vișeu de Sus la Paltin și înapoi. Dacă ai ocazia să ajungi aici, plimbă-te cu acest tren special, încearcă plăcintele de la Casa Elefant și ia cina în vagonul-restaurant.
Bine de știut:
- Inundațiile din anul 2008 au determinat scurtarea traseului Mocăniței.
- În tren, îți poți serba ziua de naștere sau vreun eveniment mai important, asemenea manifestări fiind permise în tot acest timp contra sumei de 800 Euro.
Program de vizitare Mocănița de la Viseu de Sus:
Mocănița poate fi vizitată în perioada 1 mai – 17 octombrie.
Rezumat:
Totul este captivant: atât traseul, pe parcursul căruia poți admira peisaje sălbatice, natura așa cum este ea, cât și calea ferată, ce pare să fie acolo de când lumea, precum și ecartamentul extrem de îngust, de doar 760 mm, construit după modelul austro-ungar. De asemenea, este foarte interesantă și povestea acestei căi ferate.