Un obiectiv turistic, un monument de artă, un experiment literar: iată Hanu Ancuței. Puțini sunt cei care, probabil, nu au auzit de scrierile lui Sadoveanu despre Hanu Ancuței. Ei bine, inspirând un mare scriitor român, Hanu Ancuței a fost reconstruit pe ruinele vechii clădiri pe drumul European E85, acum câteva decenii, în apropierea orașului Roman, la doar 27 de kilometri și la 350 de kilometri depărtare de București, fiind situat în Comuna Tupilați, județul Neamț.
Conform unor documente păstrate, Hanu Ancuței ar fi luat naștere în secolul al XVIII-lea, iar despre arhitectura sa ne vorbește însuși Sadoveanu, în opera sa, un obișnuit al casei, care frecventa acest loc ori de câte ori simțea pofta de scris. De la el aflăm despre cât de minunat era acest spațiu, un loc plin de farmec și poveste, căutat și apreciat de atâția drumeți. Aflat la răscruce de drumuri, un loc unde porțile erau mereu deschise, “ca la Domnie”, hanul a fost un adevărat adăpost pentru negustorii ce treceau prin zonă, oferindu-le ospitalitatea de care aveau nevoie. La Hanu Ancuței se puteau destinde, savura preparatele tradiționale moldovenești și bucura de voia bună care părea să fi pus stăpânire pe acest spațiu. Izolat la început, la marginea satului, Hanu Ancuței s-a mutat ulterior pe moșia boierilor Catargiu, intitulată Tupilați.
Până în 1943, când proprietarul a decis să dărâme locația, hanul a dăinuit cu grație, pentru ca zeci de ani mai târziu să fie reconstruit în același stil care l-a făcut celebru. Structura sa cu pilaștri și arcadă dublă oferă un farmec aparte arhitecturii, prin intermediul lor ai impresia că ești purtat în timp. Iar această evadare o simți și mai intens când privești pardoseala din piatră și beciul, care, în curând, în 2017 mai exact, vor împlini 300 de ani.
Acestea sunt elementele arhitecturale păstrate cu mare atenție, iar beciul a fost transformat într-o cramă desăvârșită unde atât amatorii, cât și cunoscătorii pot participa la degustări de vin. Hanul dispune astăzi de 28 de locuri de cazare, în 15 odăi amenajate în concordanță cu arhitectura locului. Astfel, inevitabil, imaginația îți va zbura la povestirile lui Sadoveanu, la o vreme trecută, dar actualizată prin prisma facilităților cu care au fost dotate.
“Trebuie să știți dumneavoastră că hanul acela al Ancuței nu era han – era cetate! Avea niște ziduri groase de aici până colo și niște porți ferecate cum n-am văzut în zilele mele…”, spunea Sadoveanu în romanul său și se pare că încă mai are dreptate.
Noi ne-am aventurat într-un weekend, când vremea ținea cu noi și aveam chef de hoinărit. Am luat-o spre Roman și am poposit aici, pentru că nu aveam cum să ratăm un asemenea obiectiv, o atracție, un popas, un restaurant unde se mănâncă bine, se mănâncă moldovenește. Era sâmbătă după-amiază, devreme încă, dar lăutarii cântau cu multă bucurie. În acompaniamentul acordeonului și țambalului am pătruns într-o altă lume, o lume cu mobilier din lemn masiv – așa cum doar la bunica mai găsești – și fețe de masă brodate manual, canapele acoperite de preșuri țesute la război și hangițe în costum popular și opinci. Am ajuns chiar și în cămara Ancuței, de unde poți lua pentru acasă bunătăți făcute în casă (dulcețuri, zacuscă și murături).
La Hanu Ancuței mănânci, bei și petreci românește, iar dacă ai zăbovit prea mult, te poți caza într-una dintre odăile de odinioară, pentru ca a doua zi să o iei de la capăt începând cu un mic-dejun sănătos, așa cum numai noi românii știm să-l facem. Hanu Ancuței este un simbol, un simbol al Moldovei, al ospitalității. Arhitectura specifică, denumită în trecut “ratoș”, designul interior și costumele populare ale chelnerilor, lăutarilor, precum și preparatele savuroase, făcute din ingrediente naturale, realizate în casă (mici,
cârnați, pastramă, dulceață, șerbeturi), sunt elementele care atrag turiști și oaspeți din toate colțurile țării noastre.
De asemenea, hanul este deschis astăzi și pentru evenimente, iar nunțile, organizate având la bază conceptul românesc, cele care respectă întocmai tradiția locului, sunt unele dintre cele mai frumoase evenimente ce au loc aici. Este vremea să ne întoarcem în timp, să degustăm un strop din minunata Moldovă, să ne depănăm povești ca în vremea lui Sadoveanu.
